Beach House

 

Pe parcursul ultimului deceniu, Beach House au fost remarcabil consistenti, la intervale regulate, au scos un nou disc fiecare tindzand să satisfacă aceeași nevoie. Până în prezent, ritmul lor de comunicare a indicat o înțelegere a locului muzicii lor în inima ascultătorilor; lumea lui Alex Scally și Victoria Legrand construita pe înregistrările lor este un loc vrem să-l revizitam, dar spațiile în între înregistrări sunt esențiale pentru a intelege magia muzicii. Ei sunt în felul lor o trupa de teatru, și ce este mai teatral decât o pauză bine plasata?

Ceea ce face ca toate apariția “Multumesc stelelor norocoase, al doilea full-length al trupei dupa mai multe luni, surprinde. “Depresiva Cherry” este încă foarte vizionat, iar fanii se simt un pic ca la un spectacol de succes cand dintr-o dată reapare trupa de actori mai apare la un bis după luminile s-au aprins. “Multumesc…” este a noua piesa si a fost înregistrat în același timp cu “Depresiva Cherry”, și au o taietura usor mai inchisa: Legrand a spus că albumul a fost mai “politic” natural și că au simțit nevoia de aceste cântece să existe pe cont propriu, separat de lungimea tipic telegrafica de realizare  a albumului.

 

Sunetul lor se simte intenționat mai incet, compactoarele  de joasa reverberatie folosite la “Teen Dream”, “Bloom”, si “Depressive Cherry” se simt ca si cum au fost înregistrate într-o catedrala mare de piatră. Puteți auzi experimente cu mai multe cu note “lipsa” în sistemele lor, de altfel impecabile. Pe “Somewhere Tonight”, Legrand permite inserarea unei  note minore la orga, și “One thing” se deschide cu un nor greu de chitara electrica, care se simte mai mult ca de obicei, ca un zăngănit amperi. Spiritual, albumul se simte mai aproape de starea de spirit de duet, cultivat înainte,sub denumirea “Sub Pop”: Aceste melodii se simt pneumatice, prafuite, ca si cand s-ar pune o pătură în jurul lor într-un pod rece pentru a indeparta fiorul pericolului.

Starea de spirit este, de asemenea sumbra in locuri, ca si cum bucuria și mângâierea au dispărut din piesele lor împreună cu reverberatia.

 

Dar “Thank You” este însă incontestabil un album Beach House , un amestec familiar de tonuri calde și sentimente reci . Cu o amprenta decolorata pe “Depression” , impactul lui “Multumesc..”  este incontestabil distrus , provocând o stare ciudata ” de prea mult bine “. Începi să observe asemănări de suprafață carora nu le-ai acorda atenție altfel : arpegiul care incepe “Common Girl”, urmatoarea melodie dupa Bloom ” On the sea ” , de exemplu . Muzica lor este construita pe ecouri : chiar si albumul lor de debutr auto-intitulat s-a simtit ca si cum ar ar fi fost cover-uri ale melodiilor ce nu le amintesti. Momentul nu este totul , desigur , și “Thank you lucky stars” , ca un gest surprinzător de generozitate bine venit . Dar Legrand și Scally , obisnuiti cu viata pe scena, ar face bine să iasa cu eleganță pentru un timp și să dea ragaz ca muzica să intre pe sub piele.

 

Dispozitia creata este una cu urme de negru, ca si cum toata bucuria si comfortul au disparut odata cu reverberatia. “All your yeah” este mai apropiata de supararea de la miezul noptii a lui “Johnny Jewel” si “Chromatics” decat de romantismul lor obisnuit. Si remarcabilul “Eelgy to the void” ar putea fi cel mai obsesiv morbid cantec al trupei: orga ce suna la inceput cu o nuanta funerara, in timp ce Legrand canta sumbru: fii si fiice/ingenungheati la altar/dispareti in oglinda. Cantecul ofera cateva imagini splendide: un “ceas negru, batand de la distanta/o fecioara pistruiata, cufundandu-se incet intr-un foc”, sunetul de obicei cristalin al chitarei lui Scully,se destrama ca mitocondrialul ADN-ului.